Marți, 19 mai 2026, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași se organizează etapa județeană a Concursului Național „Memoria Holocaustului”, cu începere de la ora 15 și va dura 120 de minute.
Accesul elevilor în şcoală se va face pe la intrarea elevilor, în intervalul 14:15 - 14:45.
Elevii se vor legitima cu o copie după certificatul de naştere/carnet de elev avizat pentru anul şcolar în curs/carte de identitate.
Lucrările vor fi redactate cu pix sau stilou cu cerneală albastră.
Se interzice elevilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.
Elevii care au susținut proba scrisă a Concursului „Memoria Holocaustului”, pot depune cereri de vizualizare a tezei şi, eventual, pot depune contestații miercuri, 20 mai 2026, la secretariatul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Iași în intervalul 14:00 - 14:30.
Cererea pentru contestație va fi obligatoriu însoțită de copie CI, respectiv CI a părintelui copilului minor/reprezentantului legal al elevului în cazul copilului minor, cu respectarea prevederilor legale ale GDPR.
Vizualizarea lucrărilor este posibilă în prezența unui membru din comisia de organizare miercuri, 20 mai în intervalul orar 14.30- 15.00. Pentru vizualizarea tezei, în cazul elevilor minori, este obligatorie prezența părintelui /reprezentantului legal.
În cadrul diferitelor etape ale concursului, sunt admise contestațiile în cazul în care între punctajul inițial şi punctajul de la contestații există o diferență mai mare de 5 puncte. Contestațiile sunt considerate admise atât prin creștere, cât şi prin scădere. Punctajele acordate de comisiile de contestații, la oricare etapă a concursului, sunt definitive.
Rezultatele finale se vor afișa joi, 21 mai 2026 după ora 15.00 pe site-ul Colegiului Național „Vasile Alecsandri", Iași şi la avizierul colegiului.
