În contextul schimbărilor accelerate din societatea contemporană, diseminarea cu tema „Generația Z” a oferit un cadru valoros de reflecție și dialog asupra caracteristicilor, valorilor și provocărilor acestei generații.
Evenimentul care s-a desfășurat miercuri, 25 februarie 2026, în sala de festivități a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, Iași și a reunit participanți din clasele 9 B, E, 10 C, D și 11 C, având scopul de a înțelege mai profund tinerii născuți între anii 1997 și 2012 .
Generația Z reprezintă prima generație care a crescut complet în era digitală. Spre deosebire de Millenials, acești tineri nu au cunoscut lumea fără internet, smartphone sau rețele sociale.
În cadrul activității au fost valorizate informațiile însușite în urma mobilității Erasmus din Cehia, la Střední ScioŠkola Medlánky din Brno. Activitatea de la Colegiul nostru a fost susținută de doamna prof. dr. Marin Lucia, care a participat la această mobilitate de tip jobshadowing. Prezentarea din cadrul activității a fost realizată de elevii clasei a 9-a B, consiliați de doamna profesoară, iar temele abordate au avut la bază discuții despre comportamentul digital al tinerilor, stilurile lor de învățare și modul în care tehnologia influențează dezvoltarea personală și profesională. S-a discutat despre impactul educației online, despre importanța sănătății mintale și despre echilibrul dintre viața reală și cea virtuală, subliniindu-se atât aspectele pozitive, cât și cele negative.
Evenimentul a evidențiat că acești tineri nu sunt doar „consumatori de tehnologie”, ci creatori de tendințe, promotori ai schimbării și susținători ai valorilor autentice.
In urma discuțiilor și a sesiunii de dezbateri care a urmat prezentării, am putut concluziona că Generația Z nu reprezintă doar viitorul, ci și prezentul - o generație conectată, informată și dornică să contribuie activ la modelarea lumii în care trăiește.







