Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași a organizat miercuri, 17.06.2026, în Amfiteatrul Palas, evenimentul de închidere al proiectului „Școala de bine - promovarea și valorificarea unei culturi a bunăstării psiho-sociale în mediul școlar”.
„Gala Alecsandristă a Școlii de Bine” a reunit reprezentanți ai autorităților locale și educaționale, parteneri instituționali, specialiști din mediul academic, organizații implicate în implementarea proiectului, cadre didactice, elevi și membri ai comunității școlare, într-un moment dedicat reflecției asupra rezultatelor obținute și recunoașterii contribuției tuturor celor implicați.
Evenimentul a fost deschis de conducerea Colegiului Național„Vasile Alecsandri” Iași și de echipa de management a proiectului, care au prezentat parcursul celor aproape doi ani de implementare și impactul intervențiilor desfășurate la nivelul celor trei unități de învățământ partenere: Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni și Liceul TehnologicEconomic „Nicolae Iorga” Pașcani.
Invitații au evidențiat caracterul inovator al proiectului și importanța integrării sănătății mintale și a stării de bine în cultura organizațională a școlii. Au transmis mesaje de susținere reprezentanți ai Primăriei Municipiului Iași, ai Inspectoratului ȘcolarJudețean Iași, ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și ai organizațiilor partenere implicate în implementarea activităților de formare, consiliere și dezvoltare socio-emoțională.
Un moment central al galei l-a constituit prezentarea rezultatelor proiectului și a experienței de pilotare a disciplinei opționale „Educație pentru sănătatea mintală și starea de bine”, curriculum inovator dezvoltat în cadrul proiectului și implementat în școlile partenere. Profesorii implicați au împărtășit exemple de bune practici și experiențe care au demonstrat că starea de bine poate deveni o componentă esențială a procesului educațional.
În spiritul valorilor promovate prin proiect, gala a inclus și un moment de recunoaștere a performanței academice. Au fost premiați elevii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, fiind evidențiată legătura dintre echilibrul emoțional, motivația pentru învățare și performanța școlară.
Programul artistic susținut de elevii colegiului, prezentarea proiectelor educaționale dezvoltate în școală, momentele muzicale și teatrale, precum și activitățile interactive dedicate stării de bine au completat atmosfera de sărbătoare și apartenență la comunitatea alecsandristă.
Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași: lecție despre sănătatea emoțională și bunăstarea elevilor - articol BZI
