Andi Vasluianu - un om printre oameni

22 Februarie 2022

Ziua bună de dimineață se cunoaște, iar săptămâna bună se cunoaște de luni.

Prin urmare, luni, 21 februarie, în intervalul orar 9:45-11:45, sala de festivități a Colegiului Național Vasile Alecsandri din Iași, a fost gazda actorului Andi Vasluianu.

Invitația a avut loc în cadrul proiectului desfășurat de către Ursu Ioan-Alexandru la clasa a X-a B, intitulat Un om printre oameni.

Cele două ore au adus un dialog nonformal, între Andi Vasluianu și elevii claselor a IX-a B, a X-a B și a IX-a E, despre viață, teatru, film, raport realitate-ficțiune, ipostaza actorului și a omului, adolescență, oportunități, carieră și alegeri.